Parenting: 6 reguli de AUR

Parenting: 6 reguli de AUR

Cred că fiecare dintre noi, cei care suntem părinţi, am trecut de la agonie la extaz de căteva ori în viaţă în faţa provocărilor venite pe calea parenting-ului. Din experienţele creşterii propriilor copii şi a celei de terapeut am concluzionat că există 6 reguli de aur in parenting, fără de care nu se poate transforma bebeluşul, copilul de acum, în adultul responsabil de „mâine”. Iată cele şase reguli:

1. Copiii au nevoie să fie IUBIŢI

Să fie iubiţi pentru ceea ce sunt ei, nu pentru că sunt cuminţi, sau pentru că sunt ordonaţi. Nu pentru comportamentul lor ci pentru prezenţa lor în viaţa noastră. A iubi un copil nu înseamnă a-i acoperi doar nevoile fiziologice de hrana şi îngrijire corporală, ci a-l lua în braţe şi a-l mângâia, a-i spune te iubesc de cât mai multe ori pe zi, a-i oferi din timpul tău pentru a-l asculta, la propriu. Nu-ţi ameninţa copilul în încercarea de a-l corecta. Va învăţa repede ca este doar o ameninţare, că nu faci ceea ce spui, efectul pe termen lung: nu va mai avea încredere în tine şi implicit nu te va mai asculta. Nu exprima o atitudine critică. În cazul în care copilul tău face ceva ce ţie nu îţi place explică-i, adu-i argumente, indiferent de vârsta pe care o are. Manifestă acceptare faţă de copilul tău.

Nu ţipa şi nu striga la copilul tău. Nu vor face decât să îl sperie, să îl intimideze şi poate duce la o teamă pe termen lung în legătură cu autoritatea. Nu-ţi exprima prin cuvinte sau privire dezamăgirea sau neplăcerea. Aici aş reveni la recomandarea de a explica copilului despre ce este vorba, să înţeleagă contextul, argumentează, chiar daca mai pierzi un pic de timp cu aceasta.

Parenting nu inseamna aplicarea „tratamentului tăcerii”. Prin acesta copilul poate simţi că este respins, că nu este iubit şi iar ajungem la condiţionare. Nu-i rosti numele pe un ton jignitor pentru că s-ar putea simţi înjosit. Despre limbajele iubirii copiiilor voi scrie un articol separat, astfel să poată fi un ghid în identificarea propriului limbaj al copilului tău.

2. Copiii au nevoie să li se acorde ÎNCREDERE

De ce? Pentru a deveni capabili să îşi i-a propriile decizii (cu îndrumare dacă au nevoie) şi pentru a-i învăţa, în acelaşi timp, despre responsabilitate. Copiii reacţionează la încrederea oferită şi vor face întotdeauna tot posibilul pentru a nu-i dezamăgi pe cei ce au încredere în ei.

Prin încredea oferită le arătăm copiilor că îi preţuim şi că ne bazăm pe ei, ceea ce va duce la creşterea încrederii în sine şi a stimei de sine a copilului, cu efect benefic pe termen lung.

Prin exerciţiul încrederii copilul exersează metode a lua decizii bune. Iar luarea deciziilor proprii duce şi la asumarea lor. Orice copil, cu cât este mai responsabilizat şi susţinut cu atât va avea o mai mare încredere în sine şi va dori să şi înveţe mai mult. Cu cât îşi asumă de mai timpuriu responsabilitatea de autoinstruire cu atât va progresa mai mult. Lăsaţi-i să mănâce singuri de la o vârstă cat mai fragedă, să se îmbrace, să se spele, apreciaţi-l când are iniţiativa de a face ceva singur.

3. Copiii au nevoie să fie LIBERI să trăiască experienţele vieţii

Copiii au nevoie de mişcare, într-un mediu securizat şi securizant pentru el. Dacă aveţi grijă ca totul în casă să fie un loc sigur pentru copilul vostru el va înţelege şi va experimenta cât mai curând explorarea mediului, ceea ce va duce, inevitabil la dezvoltarea creativităţii.

Parenting inseamnă si să-l lasi să se murdărească, să se lovească (desigur în limita integrităţii corporale), să îşi menţină vie nevoia de cunoaştere pe care o are încă de la naştere. Dacă nu, o altă variantă la care va recurge copilul este aceea de a explora când tu nu eşti de faţă, ceea ce poate duce la răniri şi învăţarea necinstei. De asemenea, foarte important este modul de exprimare pe care îl învaţă copilul de la persoanele reprezentative din viaţa lui. Nu folosi expresii jignitoare la adresa altora, controleaza-ţi vocabularul punând accentul pe a folosi un limbaj pozitiv, stimulativ, apreciativ.

Parenting inseamnă si să-l lasi să exploreze mediul din toate punctele de vedere: de la spatiu, la obiecte din casa, gusturi diferite, animalele şi păsările din jurul lui, în timpul de care are el nevoie. Oferă-i libertatea de a vorbi şi stimulează-l prin a-i vorbi tu. Stimulează-l să pună întrebări, iar tu răspunde-i cinstit. Dacă nu ştii răspunsul (nimeni nu-i perfect) spune-i că încă nu ştii, dar ca te vei documenta şi vei veni la el cu răspunsul. Si, cel mai important, ţine-te de cuvânt.

4. Copiii au nevoie de STIMULARE

În copilăria mică (0-3 ani) copiii au nevoie de rutină şi de echilibru în viaţă, tocmai pentru a se simţi în siguranţă. După aceea trebuie stimulaţi prin încrederea acordată spre a experimenta diferite activităţi. Nu trebuie să îi tratam nici ca pe nişte bebeluşi care nu sunt în stare să facă nimic, dar nici ca nişte adulţi şi să avem anumite aşteptări de la ei. Cheia in parenting este în a găsi sarcinile care să fie suficient de simple spre a fi îndeplinite fără stres şi în acelaşi timp să fie suficient de dificile pentru a determina copilul să-şi folosească toate resursele pentru a le duce la bun sfârşit.

Copiii sunt stimulaţi să îşi dezvolte anumite abilităţi, sau chiar deprinderi de comportament sănătoase chiar prin intermediul exemplului pe care il primesc din partea părinţilor sau al fraţilor mai mari. Dacă de pildă copilul este învăţat să i se citească de mic, el va descoperi fascinanta lume a cărţior şi va avea plăcerea şi motivaţia interioară de a citi când va fi un pic mai mare.

5. Copiii au nevoie să fie ÎNVĂŢAŢI

Pentru a şti cum să ne învăţăm copilul trebuie să cunoaştem căteva cacteristici ale modului lor de gândire.

La copilul de până la 3 ani gândirea este egocentrică, adică cu cât este mai mic cu atât este preocupat doar de fiinţa lui nefiind familiarizat cu mediul. Mai exact, el nu realizează că ceea ce gândeşte şi acţiunile întreprinse sunt parte a unei situaţii în care este implicat. De asemenea, nu poate să înţeleagă o situaţie dintr-o altă perspectivă (a persoanei de lângă, a jucăriilor pe care le are).

Gândirea lui este dominată de percepţii, este influenţat de ce aude, vede, ce experimentează. Merge mai degrabă de la particular la particular decât de la general la particular. El nu este conştient că prin comportamentul lui poate determina reacţii din partea celorlalţi decât prin experienţa personală. Gândirea lui este relativ nesociabilă; când sunt mici sunt învăţaţi că adulţii trebuie să se ocupe şi să ghicească toate necesităţile pe care le au, că nu trebuie să ofere explicaţii, ceea ce nu „ţine” o viaţă întreagă.

In sarcina noastră, de părinţi, revine responsabilitatea a ceea ce vrem să înveţe copilul nostru, de a avea nişte obiective, bine stabilite. Fizice şi mentale în acelaşi timp, dar şi spirituale. Şi aici aş menţiona programele de dezvoltare învăţate din Analiză Comportamentală Aplicată (Terapia ABA), care este foarte bine structurată şi se poate aplica oricărui copil, nu doar celui cu autism.

6. Copiii au nevoie de CONSECVENŢA noastră

în tot ceea ce îi învăţăm, de la cum vorbim, cum acţionăm şi reacţionăm în viaţa noastră de fiecare zi.

Parenting inseamna si sa invăţaţi să „creşteţi” alături de copilul vostru, să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut alături de el şi de provocările primite pe drumul parenting-ului.

Articol de Cristina Dimitrescu, psiholog, Clinica Mind Help,  http://clinicamindhelp.ro/ .