Hansel und Gretel este o gradinita germana cu experiență de 16 ani în învățământul preșcolar de calitate. Acordăm atenție deosebită calității colectivului de educatori, obiectivul nostru principal fiind însușirea limbii germane de către copii. Oferta de învățământ conține o programă educațională în care inserăm teme diverse. Scopul este asimilarea de către copii a unui bagaj lingvstic amplu, o pronunție foarte bună, utilizând un limbaj adecvat copilului.

Al doilea loc numit acasă

Un loc unde copiii intră într-o casă nouă, în care vor începe dezvoltarea lor. Un mediu care să le cultive un stil sănătos de viață și să-i ajute să deprindă primele aptitudini necesare pentru școală.

Fiecare zi e o vacanță

Zilele sunt formate din activități sportive, studiu interactiv, mese delicioase. Zâmbetele copiilor dovedesc fericirea acestora. Depunem toate eforturile ca în cadrul grădiniței să reușim următoarele:

  • însușirea limbii germane de către copiii preșcolari, pe parcursul celor trei ani de grădiniță;
  • cultivarea abilităților și formarea deprinderilor atât de necesare vieții: deprinderea de a colabora, încrederea în sine, dorința de a contribui în cadrul familiei și comunității și curajul de a face față încercărilor vieții.
Puncte care pot influența decizia înscrierii la gradinita germana Hansel und Gretel:
  • tradiție privind învățarea limbii germane la nivel matern de la o vârsta mică;
  • toate activitățile zilei se desfășoară în limba germană;
  • grupe cu un număr mic de copii (10-13), astfel încât calitatea și cantitatea timpului alocat fiecărui copil duc la o apropiere puternică între copil și educator și se realizează un parteneriat de durată; astfel, reușim valorificarea la maxim a potențialului fizic și psihic al fiecărui copil, respectând ritmul unic de dezvoltare și nevoile afective ale fiecărui copil.
  • o echipă solidă, cu experiență vastă în domeniul educației, formată din persoane preocupate pentru cunoașterea cât mai bună a fiecărui copil, pentru a putea construi trasee educaționale care să conducă la progresul individual;
  • evaluarea și comunicarea zilnică și săptămânală a evoluției fiecărui copil;
  • servicii opționale de consiliere psiho-pedagogică și de logopedie (servicii oferite în parteneriat);
  • control și asistență medicală săptămânală — comunicare săptămânală despre starea generală a fiecărui copil.
  • spațiul verde exterior care este exploatat zilnic de către copii în perioadele în care se poate ieși afară din punct de vedere meteorologic.
  • Piscina exterioară în care dorim să avem cât mai multe zile de bălăceală în timpul verii (sub supravegherea unui instructor de înot).

Gradinita germana este localizata la 3 minute de Arcul de Triumf și 1 minut de Piața Domenii. Ne gasiti pe o stradă mai puțin gălăgioasă.

Asigurăm un mediu extins de familiaritate, confort și afecțiune cât mai aproape de acasă. Am decis să ne folosim de capacitățile extraordinare ale copiilor de a învăța la aceste vârste fragede.

Informatiile de pe Infogradinite  sunt obtinute direct de la gradinita germana Hansel und Gretel si sunt actualizate la zi.

Program de Lucru

Luni

8.00 - 18.30

Marti

8.00 - 18.30

Miercuri

8.00 - 18.30

Joi

8.00 - 18.30

Vineri

8.00 - 18.30

Sâmbătă

inchis

Duminică

inchis

Gradinita privata sau de stat?

privata

Varsta minima de la care sunt primiti copiii

2 ani si 6 luni

Acreditare/Autorizare

autorizata - in curs de acreditare

Exista program de vara? Daca da, care este acesta?

da, luna iulie este luna normala de gradinita si in august functionam in functie de solicitarile parintilor

Sistem camere video

Avem un proiect de securitate a gradinitei si vom avea in scurt timp un sistem de supraveghere interior si exterior.

Exista transport pentru copii?

nu

Care este sistemul educațional adoptat?

Urmam programa impusa de inspectoratul de invatamant si o adaptam pentru limba germana

Când a fost înființată grădinița?

2002

De ce pregătire și experiență dispun cadrele didactice?

Avem o echipă solidă, cu experiență vastă în domeniul educației, formată din persoane preocupate pentru cunoașterea cât mai bună a fiecărui copil, pentru a putea construi trasee educaționale care să conducă la progresul individual

Cum se implică grădinița în pregătirea personalului? Investește în acesta constant și continuu?

da….o parte din colegele noastre urmeaza curzuri de conversie profesionala.

Sistemul educational este implementat bilingv? Daca da, care este limba straina?

da, germana

Care este perioada de acomodare și ce presupune aceasta? (de ex pot sta parintii cu copilul la inceput)

Perioada de acomodare se parcurge printr-o adaptare la nevoile fiecarui copil….sigur ca permitem sa fie prezent un parinte si incercam sa facem aceste momente cat mai usor de trecut.

Care este politica grădiniței privind sănătatea copiilor?

control și asistență medicală săptămânală — comunicare săptămânală despre starea generală a fiecărui copil

Există o rutină zilnică privind controlul copiilor?

Fiecare din colegele noastre, urmaresc cu atentie starea de sanatate a fiecarui copil

Cu ce afecțiuni de sănătate sunt primiți copiii la grădiniță (exemplu: mucoasă nazală, tuse, roșu în gât, etc.)?

Incercam sa gestionam aceste situatii cu mare atentie….si nu suntem absurzi in abordare, dar in momentul in care identificam diverse stari de boala…izolam copilul si anuntam parintii! Iar mucozitatile si tusea…pot sa fie efecte de lunga durata…dupa un episod de raceala.

Dacă nu sunt primiți în cazul anumitor afecțiuni, pe parcursul lipsei de la grădiniță, se plateste taxa?

Exista mentionat in cadrul contractului nostru o clauza care spune ca in caz de absenta motivata de o boala…se scade 10% din tarif….dar trebuie sa fie pe o perioada de minim o saptamana.

Acceptă politica grădiniței administrarea de remedii, medicamente sau siropuri pentru răceli ușoare?

Nu permitem administrarea de medicamente in cadrul gradinitei!

În cazul căror afecțiuni de care copilul dă dovadă la grădiniță, este parintele contactat să-l iei pe cel mic acasă (exemplu: febră, diaree, vomă, etc.)?

In cazurile aparitilor unor stari din cele mentionate….imediat parintii sunt anuntati, copilul este izolat si asteptam sosirea parintilor. Comunicam cu parintii si avem o baza de medicamente care pot fi utilizate pentru a gestiona momente de acest gen.Dar administrarea acestora se face doar prin consultarea cu parintii si numai in cazurile in care acestia nu reusesc sa ajunga intr-un timp scurt!

Care este programul de somn?

Programul de somn - 14-16

Copiii dispun de un dormitor separat sau dorm în aceeași încăpere în care își desfășoară activitățile?

Avem doua dormitoare care sunt izoloate de restul spatiului in care-si desfasoara activitatea in timpul zilei

Copiii își păstrează locurile în paturi pe tot parcursul săptămânii sau fiecare doarme la-ntâmplare?

Fiecare copil are patul lui in care doarme pe tot parcusul anului.

Cât de des se schimbă lenjeria?

Saptamanal

Fiecare copil, la intrarea în colectivitate, are deja un ritual de somn format. Reușesc cadrele didactice să respecte aceste ritualuri pentru a ușura integrarea copiilor, sau dispun de o altă politică de adaptare?

Da, reusim sa ne adaptam pe nevoile fiecarui individ…..acceptam plusuri, paturici…absolut orice este nevoie ca ei sa doarma confortabil.

Care este programul meselor și al gustărilor?

Avem o gustare la ora 10.00, pranzul la ora 13.00 si o ultima gustare la ora 16.00

Dispune grădinița de bucătărie internă? Sau mâncarea este furnizată de o firmă externă de catering?

Nu avem o bucatarie care sa se poata incadra in normele impuse de Directia de Sanatate Publica si avem un contract in derulare cu o companie de catering

Indiferent de răspunsul la întrebarea anterioară, cunoaște grădinița cu exactitate proveniența alimentelor de bază? În cazul sistemelor de catering, ce garanție are grădinița că alimentele utilizate în prepararea mâncării respectă toate normele de igienă?

Avem o lista cu provenienta alimentelro de baza si solicitam toate documentele necesare pentru a fi sigur ca se respecta normele de igiena inpuse de DSP. Si noi la randul nostru respecatm cu strictete normele impuse de DSP cu privire la gestionarea alimentelor. Colegele noastre ingrijitoare au cursuri efectuate privind notiunile fundamentale de igiena.

Include programul alimentar și dulciuri? Dacă da, ce fel de dulciuri? Cum sunt preparate?

Poate sa includa si dulciuri….dar numai lucruri foarte simple( exemplu: chec, pandispan cu diverse fructe)

Sucuri primesc?

nu

Ce fructe primesc zilnic? Variază acestea?

Insistam cat putem sa avem fructe romanesti…astfel in cat adaptam acesta lista in functie de anotimp.

Cât de mare este o porție de mâncare?

Portia este adaptata pentru nevoile copiilor si colegele noastre ingrijitoare cunosc foarte bine toti copiii si adapteaza fiecare portie in functie de preferintele copiilor( exemplu: strecuram supa, nu punem fidea, selectam diverse legume in functie de preferinte)

Este programul de activități respectat?

Asa cum am metionat urmam programa impusa de inspectorat. Program de activitati este foarte amplu si este adaptam pe fiecare grupa de varsta.

Există o regulă privind ora de sosire a copiilor la grădiniță?

Recomandam parintilor sa ajunga pana in ora 9.00.

Grupele de vârstă sunt respectate? Sau există grupe care sunt mixate cu copii mai mici sau mai mari cu un an?

In grupele noastre exista diferente de 4-5 luni intre copii…dar nu avem grupe mixte.

Câți copii sunt într-o grupă?

10-12 copii

Nr de cadre didactice alocate/grupa

avem cate o educatoare pentru fiecare grupa si toate cele trei grupe beneficieaza de prezenta celor doua colege ingrijitoare.

Există suport din partea grădiniței privind trecerea de la utilizarea scutecelor la oliță sau reductor pentru wc?

Da….binenteles ca facem un effort comun pentru a reusii acesta trecere dar nu o fortam!

Cum se face comunicarea cu părinții?

Comunicarea cu parintii este strans gestionata de fiecare educatoare la fiecare grupa.

Există transparență, sinceritate cu privire la situații mai neplăcute pentru copii? Spre exemplu, cazul în care copilul e lovit sau atunci când unii dintre copii au anumite boli.

Da…intotdeauna cand exista un incident de acest gen, parintii sunt anuntati imediat! Anuntam imediat cand avem informatii despre diverse boli aparute in colectivul de copii si informam parintii si in momentul in care avem anunturi primite de la DSP privind diverse epidemii aparute. Asa reusim sa gestionam foarte bine partea de sanatate.

Cum se face raportarea zilnică despre copil?

Avem informari scrise zilnice privind masa de pranz si comunicam verbal cu tot colectivul de parinti in fiecare zi!

Ce presupune raportarea periodică privind evoluția copilului?

Raportarea se face lunar prin intermediul unor e-mailuri trimise catre parinti de fiecare colega a noastra(care contin o evaluare lunara elaborata de ele si materiale cu ce au lucrat in luna respectiva)

Cum sunt gestionate crizele copiilor sau conflictele, discuțiile cu caracter agresiv/violent care pot apărea între copii?

Momentele de conflict sunt gestionate de colegele noastre prin dialog si pauze in care dezvoltam de ce sa ajuns la acel conflict….incercand sa gasim solutii pentru viitor.

De câte ori pe zi sunt copiii scoși afară? Se practică ieșirile în aer liber, indiferent de anotimp?

Beneficiem de o curte mare si iesim zilnic o data sau de doua ori…in functie de anotimp! Avem nenumarate iesiri in parc fiind foarte aproape de Parcul Herastrau.

Există activități specifice anotimpului sau în concordanță cu vremea de afară?

Avem activitati specifice fiecarui anotimp si sarbatori germane pe care le avem integrate in programa noastra(Sfantul Martin, Carnavalul, Sarbatoarea Cireselor)

Care este temperatura din sediu, în funcție de anotimp?

Incercam sa avem o temperatura constanta de 22 de grade

De cât spațiu exterior dispune sediul? Câți metri pătrați are? Ce se află pe jos: iarbă, cauciuc microporos sau ciment?

400mp, gazon proaspăt, piscină, leagăne, tobogan, pomi și altele

Cât este taxa pe lună? Se menține pe toate perioada în care copilul este înscris sau poate fi majorată de la un an la altul?

PROGRAM SCURT - 1.300 LEI; PROGRAM SCURT CU MASĂ - 1.500 LEI; PROGRAM LUNG - 1.800 LEI; Tarifele noastre sunt in ron si pot exista cresteri de la un an la altul..dar aceste cresteri se incadreaza intr-un maxim de 10% din tarif….fiind necesare pentru a acoperii cresterile de preturi aparute la toti furnizorii de servicii.

Alte taxe?

La PROGRAMUL LUNG se poate adauga optiunea „Die Langzeit -Kita” , astfel programul se poate prelungi pana la ora 18.30 pentru un tarif suplimentar de 100 lei lunar.

Ce activități include această taxă lunară?

Taxa include absolut toate activitatile noastre zilnice!

Există și alte activități extra? Care este costul acestora pe lună?

Avem o plaja de optionale destul de redusa…pentru ca avem nevoie de timp pentru a ajunge sa fim bilingvi la terminarea gradinitei. Activitatile optionale sunt: Pian - activitate individuala - cost 150 ron/luna - Arts & Crafts - activitate de grup - cost 150 ron/ luna - Dans - activitate de grup - cost 75 ron/luna

Dacă înscriu și al doilea copil, beneficiez de o reducere sau un alt beneficiu?

Avem mentionat in contractul nostru un discount pentru al doilea copil de 10%

Alte info locatie?

4 săli de curs, 3 băi, 2 dormitoare și o bucătărie. Afară, gazon proaspăt, piscină, leagăne, tobogan, pomi și altele. În total, o suprafață interioară de 300 m2 și exterioară de 400 m2. Suntem localizați la 3 minute de Arcul de Triumf și 1 minut de Piața Domenii, pe o stradă mai puțin gălăgioasă.

Afterschool?

da

Lasă un comentariu

captcha-input
Pret
Locatie
Personalul
Servicii
Mancare
În curs de publicare...
Evaluarea ta a fost trimisa cu succes
Vă rugăm să completaţi toate câmpurile
Captcha check failed